"Avem libertate deplina ca femei: sa ne alegem partenerul pe care ni-l dorim, job-ul care ne place, sa facem copii atunci cand vrem si nu cand se nimereste, sa ne spunem parerile, sa ne exprimam votul, sa fim noi insene in fiecare clipa. De cate ori pe zi alegem asta?" Fragmentul acesta apartine unui aricol aparut intr-o revista pentru femei... Libertatea deplina? Sigur, avem libertatea deplina de a respira, de a clipi, de a merge la cumparaturi, daca avem cu ce, de a face smotru in casa( asta nu se termina niciodata), de ne face griji pentru copii... Nu ne opreste nimeni! Cat despre alegerea partenerului cred ca e putina confuzie aici: sa presupunem ca la un moment dat vrei sa te mariti. E scris in codul tau genetic, face societatea presiuni asupra ta ("ia uita-te la aia, e fata batrana, n-o ia nimeni, cine stie ce defect are..."), simti dintr-un motiv sau altul ca trebuie sa fii la casa ta... Ce faci? Cum iti alegi partenerul? Stau barbatii pe rafturi ca la magazin, si asteapta sa te hotarasti tu? Nu! Inchizi ochii si primul care vine catre tine in loc sa fuga cat il tin picioarele, este cel ales. Asta, repet, daca vrea el. Ca daca nu... se complica treaba.
Cat despre jobul care ne place...Sa intrebam femeile de serviciu cat au stat ele in cumpana pana sa-si aleaga jobul care le place...Ori ele nu-s femei?
"Sa fim noi insene in fiecare clipa?" Pai exact asta suntem: noi insene in fiecare clipa. Chiar daca nu ne place ceea ce suntem, probabil ca mai mult nici nu se putea. Dezvoltam ceea ce avem.Un sfat, dragele mele: sa nu ne imbatam cu apa rece.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
5 comentarii:
sunt total de acord!
Treaba asta cu alesul, sau liberularbitru, sau cu orice legat de femeia din Romania, tine foarte mult si de educatie. Sintem, din pacate, tributare educatiei si inca altor multi factori care ne influenteaza deciziile importante ale vietii personale. Uitam ca e vorba despre noi. Cind realizam ca tocmai pe noi am uitat sa ne punem in ecuatie, e deja cam tirzior. Din revistele pentru femei, care sint pline de sfaturi bune si sfaturi proaste, am retinut ceva ce-am intilnit de citeva ori: INVATA SA SPUI NU. Sa spui nu celor care profita de tine, fie ca e vorba de familie, fie ca e vorba de oricine altcineva.
Eu am trecut un pic pe linga subiectele astea si am ajuns si in America unde ar trebui sa fie tara libertatilor.
Ceea ce a cistigat insa femeia prin libertate in mare parte este dreptul de a se lupta si a se zbate ca un barbat la lucru si sa vina acasa si sa continue sa fie femeie.
In primul rind trebuie sa te nasti intr-o alta societate ca sa te porti ca ei. Noi femeile venite dintr-o cultura diferita dam din gura dar venim acasa si lasam geanta si ne apucam.
Apoi mai este o treaba. Mai fetelor voi stiti de ce povestea Cenuserasei si a lui Alba ca zapada si alte minunate printeze se termina la nunta?
Eu cred ca la 53 de ani am aflat...Cam pe acolo se termina acea fericire nemaipomenita...restul este zi dupa zi si problema dupa problema. Un pas inainte in fiecare zi.
Cred ca ar trebui sa cautam pe cineva care aceleasi teluri ca si noi, decit cineva care se uita numai la noi. Tentatia e mare ca ne place atentia. Dar daca persoana respectiva e fascinata numai de moment...cind ii trece momentul gaseste alta fascinatie.
Daca ins aveti idealuri comune...si amindoi cautati sa le atingeti...veti strabate multe vai si dealuri impreuna ajutindu-va sfatuindu-va si iubindu-va.
Apoi nu uitati ca daca Dumnezeu este acela care vegheaza la casa voastra si traiti dupa anumite rinduieli date de El...respectindu-le amindoi...aveti sansa sa faceti o casa trainica.
Am o prietena pe care o admir. Eu n-am ajuns asemenea performante ca am calcat tot in strachini. Dar ea a asteptat si s-a rugat pentru viitorul ei sot. Mama ei era paralizata in pat si ea fiind cea mai mica dintre frati a ramas sa aiba grija de ea. Dar...Dumnezeu a trimis in vecini un baiat care mergea la facultate si statea in chirie acolo. Si omul a vazut felul ei de viata, zi de zi si s-a indragostit de ea . Ea era baptista el era ortodox. Tatal fetei era pastor la biserica noastra.
A vazut omul ca nu-l baga-n seama, a inceput sa vina la biserica sa vada ce se intimpla pe acolo. Dupa o reme a inceput sa se tina dupa tatal ei sa-i puna intrebari. Sa fac povestea scurta...sint in New York si sint o familie excelenta...sint inca prieteni si inca indragostiti...dupa 35 de ani de casatorie...
Sorry daca am scris mult...in bucatica asta mica pentru comentariu nici nu vezi =cit ai scris...pa...
Niciodata sa nu scurtezi povestile de dragoste... niciodata ;)
Rodica Botan, admir optica ta si sfaturile privind casatoria, mai ales casatoria " in Domnul".
Trimiteți un comentariu