luni, 6 octombrie 2008

Cu drag, despre locul meu natal

Credeam, cand eram mai mica,uitandu-ma la norii calatori, credeam ca nu exista alt loc pe pamant. Nu ca satul meu ar fi centrul universului, ci ca el ar fi de fapt, tot universul. Nici nu prea aveam alte puncte de reper, ce-i drept. Batusem doar satul in lung si lat, din deal, in vale, si asa mi se parea enorm... Dealul gazduia cimitirul satului, unde acum mi se odihnesc si parintii, iar in vale era scoala. Casa noastra era in mijloc. In mijlocul satului sau poate, la mijloc de bine si rau. Punctul de echilibru. Inconjurat de dealuri, parca fara sfarsit, satul meu arata ca o fiinta plapanda tinuta in causul palmei de un urias ocrotitor. Cred ca doar asa se explica faptul ca oamenii de aici nu au fost loviti de inundatii ori de alte cataclisme. Oamenii satului meu... Diversi, de etnii diferite, tigani si romani laolalta. Nu mai stiu cum s-au inteles intre ei de-a lungul timpului, dar stiu ca sarbatorile, mai ales Craciunul si Anul Nou, erau minunate. Tiganii au un fel de aplecare naturala catre sarbatoare: de la inceputul postului pana in ajunul Craciunului tobele nu conteneau sa se auda pe ulitele satului, prevestind bucuria. Apoi catre seara incepeau sa umble mascatii, sa faca repetitii pentru ziua cea mare. In traditie, ziua cea mare era Nasterea Mantuitorului, insa, pe vremea aceea comunistii nu recunosteau decat Anul Nou. Obiceiurile s-au contopit, iar de Anul Nou aveam si uratori ,si colindatori, si ursul, si capra. Era o mare bucurie pentru noi, copiii, care ne uitatm cu un fel de infricosare amestecata cu placere si cu bucurie la tinerii satului invesmantati in haine colorate ori mascati cu cele mai ciudate masti. Mi-a fost drag sa cresc in sat. Poate ca mi-e inca drag sa locuiesc in el.Desi stiu ca, undeva, la cativa kilometri distanta, viata lumii curge rapid ca un rau involburat, in care imi vine si mie cateodata sa intru, prefer totusi sa stau aici, pe mal, in satul in care m-am nascut. E liniste, e ocrotire, e raiul pe pamant...

6 comentarii:

Rodica Botan spunea...

si totusi nu ne-ai spus cum se numeste satul...

aurelia spunea...

multumesc pentru vizita. Nu stiu daca are importanta neaparat. Dar am sa spun : Domnita. E un sat mic, cu oameni destul de saraci.As vrea sa-i ajut cumva, sa fac ceva pentru ei, insa imi dau seama ca, cel putin deocamdata nu prea pot. Am luat legatura cu niste asociatii, pentru a ma sustine cu donatii, cu proiecte, dar singura care a raspuns a fost APEC. va doresc toate cele bune!

Rodica Botan spunea...

Te astept sa participi la concurs...cu siguranta ca Dumnezeu a facut ceva deosebit si cu tine...chiar dragostea ta fata de satenii tai este remarcabila...

Cel care poate mai mult decit oamenii sa rezolve probleme de tot felul este Dumnezeu. Dar trebuie sa comunicam si cu El, sa-i spunem ce dorim. Forma de comunicare este prin rugaciune. Ira ca sa comunici cu cineva este totdeauna bine sa si il cunosti. Daca vrei sa cunosti pe cineva , o carte de bibliografie ar fi cea mai recomandata si o cunoastere personala, nu?
Biblia este cartea din care am putea afla despre El, iar rugaciunea ar avea grija de acea relatie speciala pe care o putem avea cu cineva ca sa indraznim sa-i cerem ceva.

Eu cred ca dragostea ta fata de oamenii din satul tau este remarcabila. Eu cred ca merita sa incerci sa te rogi pentru ei si sa vezi ca Dumnezeu iti va raspunde...eu nu stiu cum...dar El stie...

Am asa o convingere ca dragostea ta este forta care va pune multe lucruri in miscare.

Ma bucur ca te-am cunoscut...

disa spunea...

Ma bucur ca n-ai uitat locul unde ai vazut lumina zilei.
Si eu nutresc sentimente alese fata de oamenii si locurile unde imi am "radacinile"

Odorica spunea...

Scrii cu talent. frumos

Anna spunea...

Dupa prezentarea ta a locurilor natale , care ti-au ramas dragi in suflet, nici ca s-ar putea trai mai demn , mai frumos ,mai binecuvantat decat in sat... Acolo in mijlocul naturii... unde se pare ca suntem mai aproape de Dumnezeu...de perfectiune...de sublim...